Istoria familiei
Familia Brâncoveanu, purtând același numele ca și moșia de baștină, a început să se impună pe plan politic, militar și diplomatic de pe vremea lui Mihai Viteazul, când membri ai ei erau prezenți în Divanul țării, pe câmpuri de luptă și în misiuni diplomatice.[1] Astfel, odată cu declinul Craioveștilor, începea să câștige teren, braț la braț cu Goleștii, Bălenii, Bălăcenii și Cantacuzinii.[1]
După cum arăta istoricul Constantin Șerban făcând recurs la Virigiliu Drăghicescu, curtea de la Brâncoveni a familiei s-a dezvoltat cu timpul într-o reședință impunătoare, fiind înzestrată cu bastion, foișor, contraforturi și o palisadă în vale, fiind mai târziu înconjurată de un șanț de apă care era alimentat din râul Olt de un canal lung de câțiva kilometri.[1]
Preda Brâncoveanu era unul dintre cei mai influenți boieri din divanul țării pe vremea lui Matei Basarab și a ocupat cea mai înaltă dregătorie (mare logofăt) pe vremea luiConstantin Șerban. Boierul Preda era de asemenea cel mai bogat om din Oltenia, renumele mergându-i până la Constantinopol, unde făcea negoț cu animale și bunuri.[2] Pe fiul său Papa l-a căsătorit cu Stanca Cantacuzino, fiica influentului postelnic Constantin Cantacuznio.[2]
În primăvara anului 1655 a avut loc răscoala seimenilor și dorobanților împotriva lui Constantin Șerban, care hotărâse la sfatul boierilor lui să-i concedieze și să îi trimită din țară pe mercenarii în mare parte sârbi.[2] Întreaga familie Brâncoveanu, împreună cu marele logofăt se afla la casele din București.[2] În răscoală a murit Papa Brâncoveanu. Marele logofăt s-a putut salva plătindu-le răsculaților o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan.[3]
Un alt eveniment care a zguduit familia a avut loc în timpul domniei lui Mihnea al III-lea, care s-a dovedit foarte crud față de boieri, din frică de a-și pierde tronul și din dorința de a le confisca averile, sub pretextul hainiei.[4] În timp ce familia Cantacuzino a fugit din țară, Preda Brâncoveanu a rămas și a suferit soarta multor boieri, fiind ridicat de la Târgovișteși dus în casele domnești, unde a fost sugrumat.[5] După acest episod, Stanca Brâncoveanu și-a luat cei trei copii și s-a mutat la moșia de la Mărgineni a tatălui ei.[6]
Constantin Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu (n. 15/26 august 1654 - d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta din proprietăți imobile și din sume de bani depuse în bănci din străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care într-un avânt semnificativ recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey” (română prințul aurului).[1]Ținând agenți și spioni în toată Europa, domnul muntean era informat asupra știrilor de pe întregul continent și informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.
Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa. Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu; la acest deznodământ au contribuit și intrigile familiei Cantacuzino. Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.
Descendența domnului a fost asigurată de copiii fiicelor sale și ai lui Constantin (fiul său), la mijlocul secolului al XIX-lea putând fi numărați peste două sute de urmași direcți în viață.[2] În 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnului au fost dezgropate și plasate într-o raclă, care este expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Комментариев нет:
Отправить комментарий